vineri, 30 martie 2012

REGULAMENT privind buna desfăşurare a excursiei din 2-3 APRILIE 201




     Pentru siguranţa elevilor şi pentru desfăşurarea în mod plăcut a activităţii, se vor respecta următoarele reguli:
In tren
  • Fiecare participant îşi respectă locul repartizat;
  • Incercam pe cat posibil sa nu ne deplasăm prin tren  în timpul mersului;
  • Nu scoatem mâna sau capul pe fereastră;
  • Respectăm curăţenia;
  • Dacă avem vreo problemă, cerem sprijnul profesorilor insotitori;
  • Avem grija unde ne-am depozitat bagajul si verificam prezenta lui pe toata perioada drumului;
La coborârea din tren şi la urcare:
  • Nu ne împingem;
  • La coborare, ne indepartam de calea ferata  asteptandu-i si pe ceilalti colegi sa coboare;
  • Rămânem grupaţi pana ne asiguram ca a coborat toata lumea din tren şi urmam instructiunile date de profesorii insotitori ;
In excursie
·         Se pleace si se intoarce impreuna cu grupul ;
·         Nu vom avea in bagaje si nici nu vom cumpara ori consuma bauturi alcoolice,  etnobotanice sau orice alt produs cu efect halucinogen;
·         Nu vom lua si nici nu vom cumpara obiecte contondente, arme albe care ar putea rani pe cineva, in cazul in care sunt necesare anumite materiale, acestea sunt prezentate profesorului insotitor ;
  • Vom merge pe cât posibil, uniform, într-un ritm în funcţie de configuraţia terenului (urcuş, coborâş, plan) în grup compact, fiind interzisă îndepărtarea de colegi şi organizator;
  • Ne vom asigura la fiecare oprire ca nu lipseste niciun membru al grupului;
  • Vom anunta profesorii insotitori de orice problema necesita rezolvare in afara grupului si daca observa lipsa vreunui coleg;
  • Vom traversa strada  numai la semnalul conducătorului de grup si numai pe culoarea verde;
  • La intrarea în obiectivul de vizitat se închide telefonul, se ascultă cu foarte multă atenţie discursul ghidului, fără să fie deranjaţi colegii care sunt dornici să asculte;
  • Nu ne sicanam colegii cu remarci nepoliticoase,  le respectam momentele de odihnă,  vorbim fără să acoperim vocile celor din jur, incercam să fim serviabil, amabili şi atenti cu toţi  colegii.
  • Vom respecta intru totul programul fixat: masa, scoala, excursii si ne vom implica activ in toate evenimentele din program;
ALIMENTE:
  • de preferat sandvişuri, fructe, mancare vidata sau ambalata (verificam data expirarii);
  • apa este băutura indicată în timpul drumului şi nu sucurile si băuturile carbogazoase;
  •  nu este bine să bea mai multe persone din aceeaşi sticlă;
  • sa avem asupra noastra servetele, lichid antibacterial pentru igiena;
IMPOTRTANT:
  • cunoscând traseul şi obiectivele de vizitat încerci să te documentezi despre ceea ce vei vedea, astfel încăt să deţii câteva detalii în plus faţă de ce ai acumulat la şcoală;
  • un carneţel si un instrument de scris (zilnic să-ţi notezi locurile pe unde ai trecut, obiectivele vizitate, impresiile);
  • la întoarcere se recomandă scrierea impresiilor despre cele văzute precum şi comentarii referitoare la comportamentul coechipierilor tăi.
     Foarte IMPORTANT: nu uitati de DECLARATIE..nu puteti merge fara ea (chiar daca ati platit biletul...este foarte NECESARA)

miercuri, 28 martie 2012

Check-up list for Suceava

Inainte de plecare va rog sa va asigurati ca aveti
ü  Materialele pentru expozitie si ce ne trebuie pentru asezarea lor;
ü  Carti de joc, reviste, rebusuri,  caiet si pix pentru notite (personale);
ü  Incalatminte adecvata ptr anotimpul actual de preferat adidasi;
ü  Haine commode(2 perechi panataloni,maxim 3 tricouri, doua pullovere,  geaca de iarna, 3 perechi de sosete, lenjerie intima, sa aveti pungi ptr lenjeria intima folosita)
ü  Pijamale
ü  Produse de igiena intima (sampon, sapun, prosoape, pieptene, pasta dinti, periuta, tampoane)
ü  Ptr delectare muzica de ascultat, ceva de citit, aparat foto, carti de joc, reviste.
ü  Pachet pentru drum:sendisuri+apa si servetele
ü  Pastile (de cap si de raceala, de rau de masina -cateva)
ü  Un jurnal in care sa notati  activitatile in care ati fost implicati si cum v-ati simtit/ce ati invatat.

Cel mai important!!!!
ü  Bani de buzunar  50-60  ron pentru mese, daca vreti sa va cumparati si suveniruri mai adaugati...
ATENTIE

ü  Nu uitati sa va etichetati rucsacul/valiza si de asemenea sa ii legati un snur viu colorant care sa va ajute sa o identificati cu usurinta bagajul.
Toate cosmeticele se vor pune intr-o punga de plastic legata bine ( nu cu snur, eventual rasucita astfel incat prin manevrarea valizei san nu ii cada continutul)
Ptr produsele alimentare se va proceda la fel: in punga de plastic bine inchisa mai ales daca produsele au un miros specific, ar fi de dorit sa se foloseasca mai multe pungi astfel incat sa nu prinda miros hainele pe care le avem.



PLECAREA SE VA FACE DIN gara Buzau, va anunta doamna Neagu.